Istoric

Urbicus a fost înființată în anul 2022, la scurt timp după ce fondatorul acestuia a devenit membru al Registrului Urbaniștilor din România și într-un moment în care piața românească de consultanță în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, planificării strategice a dezvoltării, respectiv combaterii schimbărilor climatice și adoptării la acestea era în plină dezvoltare și în căutarea de expertiză suplimentară. În doar câțiva de existență, prin profesionalism, seriozitate și pasiune am devenit un partener de încredere al unor universității de prestigiu, asociații non-profit, companii multinaționale sau cu capital autohton care activează în domeniile noastre de expertiză. Dovadă în acest sens stau zecile de contracte duse la capăt cu succes pentru administrațiile publice locale și centrale din România.

Viziune

URBICUS rămâne un partener de încredere al administrațiilor locale din România care au ambiții de dezvoltare pe termen lung, bazată pe o viziune clară de dezvoltare și un portofoliu solid de proiecte de dezvoltare, reguli de urbanism și amenajare a teritoriului favorabile unei creșteri pe baze sustenabile, respectiv pe politici coerente de atingere a neutralității climatice și de adaptare la riscuri

Misiune

URBICUS este prezent pe piață românească pentru a oferi servicii de consultanță la cele mai înalte standarde de calitate în trei domenii-cheie pentru dezvoltarea României și, mai ales a regiunilor și orașelor din România: planificarea strategică a dezvoltării, utilizarea sustenabilă a rezervelor de teren și resurselor de la nivel subnațional, respectiv combaterea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Valori
Servicii
Expertiză și roluri în care suntem lideri.

Orașe românești, încotro?
Marius Cristea despre investițiile
publice